Grasu XXL & Guess Who
Puterea
[Intro: Grasu XXL]
Aha yeah uh, dă mai tare beat-ul, uh yeah, e ok, ah ah

[Verse 1: Grasu XXL]
Nu îmi pasă de gura lumii
Ura e doar opusul pasiunii
N-o să cad în capcana presiunii
Vocea mea o am, și e vocea rațiunii
Am gândurile în serie, idei în paralel
Încă sunt de cartier, chiar daca am plecat din el
Ca la douăzeci, fără frică fără bani
Dependenți de viață poți să ne spui narcomani
Rap-ul e pe mine, îl port lejer ca pielea
Și dacă te uiți în ochii mei poți să-mi vezi durerea
Prostia te orbește, nu pot să o trec cu vederea
Libertatea e tot ce am și asta îmi e averea
Așa că spune tu despre ce vorbim
Cât mai alergăm cât ne mai grăbim
Din toate câte avem, câte folosim
Hai să căutăm răspunsul până îl găsim
Fiindcă, nu mai avem timp acuma de prostii
Nu mai avem timp de false modestii
Trebuie să schimbăm vechile dinastii
Vreau să trăiesc liber ca să am ce povestii
Sunt individual, spiritual ca la manual
Și parcă deodată totul pare mult mai clar
Nu aș vrea să par de cat tot cea ce sunt
Care putere? Care sistem? Eu am avânt
Și râd și plang și cânt și strâng din dinți
Fiindcă aici te reprezintă doar pe cine reprezinți
Vreau minimul de bun simț, n-aș mai vrea să te minți
Oare cât ai face pentru treizeci de arginți
Mi se spune Grasu X
Strada este tot ce reprezint
N-o să tac, nu mă dezmint
Fac cea ce simt si-o s-o fac pană la sfârșit
[Hook: Guess Who]
Dacă aș face-o doar să te mulțumesc (Dacă, dacă, dacă, dacă)
Dacă aș face-o doar să te păcălesc (Să te păcălesc)
Dacă aș face-o, n-aș putea să mai trăiesc
Dacă aș face-o, n-aș putea să mai visez (Nu, nu)

[Verse 2: Guess Who]
Și visul merge pe repeat
Și realizez că fac asta de când sunt mic
Pasiune, nu aș da-o pe nimic, e diferit
De trăit, oricât incerc să zic eu
Caut cuvinte prin care să-ți mulțumesc
Că fără tine, știu bine că n-ar fi mers
Că asta e ce iubesc, de asta mă străduesc
Altfel n-ar avea sens, că n-am nimic în rest
Nu-mi trebuie mai mult decat ce pot să dau
Să car în plus când dupa mine nu le iau
Nu îmi doresc nimic din locul ce-mi lipseau
Nu mai pun preț pe chestii care nu contau
Contează acum să am destul cât sa-mi ajungă
Răbdare în continuare multă, viața e lungă
Încredere, să-mă înțeleg cu cel de lângă
Că valorează mult ce pot să pierd într-o secundă
De ce să fii siret când poți să fii isteț
Zi-mi ce te costă când sunt lucruri fără preț
Am dat și din mărunți, am văzut și bani mulți
Și pentru câti ești cel mai bun? Atâta timp cât îi ajuți
Poate nu e nimic din ce ar trebuii să însemne
Pare că e greșit când nu culegi cea ce semeni
Când terenul e minat și tu nu crezi deloc în semne
Viața iți mai da un șut ca să te scape de probleme
Nu încerc să te conving
Niciodată nu e târziu, nu mai da vina pe timp
Nu e nimic ce n-ai putea să schimbi
Încetează să mai cauți vreun motiv
[Hook: Guess Who]
Dacă aș face-o doar să te mulțumesc (Dacă, dacă, dacă, dacă)
Dacă aș face-o doar să te păcălesc (Să te păcălesc)
Dacă aș face-o, n-aș putea să mai trăiesc
Dacă aș face-o, n-aș putea să mai visez (Nu, nu)